Seminar RSCL 2 iunie 2016

Seminar RSCL 2 iunie 2016

Pe data de 02 iunie 2016 Asociația Româna de Dreptul Construcțiilor împreuna cu Facultatea de Drept a Universității București au organizat seminarul ”Cerințele Beneficiarului în contractele de lucrări pentru infrastructura de transport”.

Seminarul i-a avut ca speakeri pe 3 dintre membrii Asociației, respectiv Florin Niculescu, singurul român care a obținut calitatea de Adjudecător acreditat FIDIC, consultant/inginer constructor în domeniul pregătirii și contractării proiectelor de infrastructură, precum și în domeniul implementării tehnice și a aspectelor contractuale ale acestora, inclusiv rezolvarea disputelor, Irina Mitrofan, avocat cu o vastă experiență în litigii din domeniul construcțiilor și Marius Bârlădeanu avocat, specializat în consultanță privind proiecte de construcții civile, industriale și infrastructură.

Dezbaterea, care a reunit specialiști din domeniu (avocați, ingineri consultanți, practicieni), s-a axat pe identificarea problemelor care apar in utilizarea FIDIC în Contractele de lucrări pentru infrastructură, cauzele care stau la baza acestor probleme, precum și propunerea unor posibile soluții de rezolvare a lor și identificarea etapelor de parcurs pentru implementarea acestora.

Participanții au avut posibilitatea să afle care sunt diferențele dintre FIDIC Roșu și FIDIC Galben, când și cum ar trebui utilizate aceste tipuri de Contracte, specificații privind clauze contractuale, impedimentele legislative, interpretarea eronată și restrictivă a actelor normative, noutățile aduse de noul pachet legislativ privind achizițiile publice cu impact în domeniul construcțiilor, dar și aspecte juridice întâlnite în practică.

În prezent există o tendință clara de a utiliza Condițiile de Contract FIDIC Galben in proiectele de infrastructură de transport, constatându-se, contrar așteptărilor inițiale, un mare număr de dispute. Multe din acestea sunt legate de calitatea informațiilor incluse in Documentația de Atribuire, cu precădere în Cerințele Beneficiarului, și vizează, în general, datele legate de natura terenului, date care devin cunoscute numai după începerea lucrărilor.

Prezentările au detaliat cauzele tehnice care generează probleme in implementarea ulterioară a contractelor de lucrări, incluzând termeni ai acordurilor de finanțare/ împrumut, constrângeri cauzate de timpul avut la dispoziție pentru pregătirea Documentațiilor de Atribuire și de ordin financiar, dar si legate de strategia de pregătire a proiectelor.

De asemenea, au fost dezbătute și o serie de aspecte întâlnite în practică judiciară cu referire la Sub-clauza 4.10 și Sub-clauza 4.12, pozițiile adoptate de diferite instanțe de judecată și principii de interpretare a contractelor de lucrări.

Dezbaterile au condus la concluzia că este necesară o intervenție asupra legislației din domeniu în vigoare azi, în special a condițiilor care să permită o asumare a responsabilității, o schimbare a mentalității autorităților contractante, clarificarea unor prevederi legale, cum ar fi cele din Legea 500/2002 privind finanțele publice, având în vedere că există reglementări care nu au corespondență și în aplicare, precum angajarea de fonduri pentru studii detaliate de teren și proiectare, necesitatea de a asigura informații detaliate despre Șantier, problemele de acces a ofertanților pe terenul lucrărilor pentru efectuarea de studii, problema timpului și a costurilor ridicate.

Și în ceea ce privește noul pachet legislativ privind achizițiile publice, în special a Legii privind achizițiile sectoriale, s-au identificat câteva modificări necesare, îmbunătățiri ce ar putea fi aduse prin legislația secundară, cum ar fi: definirea unor termeni utilizați în curpinsul legii sau reglementarea situațiilor care justifică necesitatea strictă a achizionării de noi servicii/lucrări.

Ne-am bucurat sa vedem un ridicat interes din partea practicienilor din domeniul dreptului constructiilor si speram  sa-i reintalnim pe toti la evenimentele noastre viitoare.

Echipa RSCL

seminar 2 iunie_2 seminar 2 iunie_3 seminar 2 iunie_4 seminar 2 iunie_5 seminar 2 iunie_6 seminar 2 iunie_8 seminar 2 iunie_11 seminar 2 iunie_13 seminar 2 iunie_14 seminar_selectie_final

0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*