Legislația română, prin Legea nr. 50/1991, impune obligativitatea obținerii autorizației de construire chiar și în situații ce vizeaza modificări interioare la construcții aflate în zone protejate. Intrebarea evidenta care se pune este de ce se prevede o asemenea cerință când însăși legea clasifică aceste lucrări ca fiind lucrări ce nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor?
Aceste lucrări sunt: reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară, inclusiv în situaţia în care se schimbă materialele din care sunt realizate respectivele lucrări; reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit; zugrăveli şi vopsitorii interioare; zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă şi culorile clădirilor; reparaţii la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, montarea sistemelor locale de încălzire şi de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum şi montarea aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi; lucrări de reparații reprezentând finisaje interioare – tencuieli, placaje, altele asemenea; reparaţii şi înlocuiri la pardoseli; lucrări de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente; lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare şi restaurare a componentelor artistice ale construcţiilor prevăzute la art. 3 lit. b), cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al autorităţii administraţiei publice judeţene sau locale, după caz; lucrări de compartimentare provizorie nestructurală.
Apare ca evidentă această lacună legislativă, luând în considerare faptul că pentru clădirile neaflate în zone protejate nu este necesară emiterea autorizației de construire pentru astfel de lucrări, în timp ce pentru clădirile aflate în zone protejate aceasta apare ca o obligație; cu atât mai mult cu cât principalul motiv care stă la baza impunerii unei autorizații de construire este protejarea construcțiilor din jur și/sau tipicul zonei protejate, iar, în ipoteza unor astfel de lucări, clădirile din jur și/sau tipicul zonei protejate nu sunt afectate.
Aceasta distincție apare ca un nonsens, fiind evident necesară modificarea legislației privind acest aspect și eliminarea obligației de a obține autorizația de construire pentru acele lucrări ce vizează modificări interioare la construcții aflate în zone protejate întrucât menținerea legislației în forma în care astăzi este în vigoare nu duce decât la o creștere a birocrației total nejustificată.